Am privit ecranul acestui calculator timp de cel puțin 20 de minute înainte să mă apropii măcar de ideea de a scrie ceva. Apoi mi-am verificat Facebook-ul timp de 15 minute, iar după ce am terminat cu asta, am continuat să privesc ecranul gol. De fapt, simpla menționare a Facebook-ului mi-a trezit din nou dorința de a-l verifica (de data asta am reușit să rezist).
E amuzant cât de ușor putem fi distrași de gânduri simple atunci când ne este teamă să continuăm cu ceva sau chiar să începem ceva. Este mult mai ușor să ne spunem că ne vom ocupa de asta mai târziu – și chiar să credem cu adevărat că o vom face – dar în final ajungem să o lăsăm deoparte.
Să terminăm lucrurile
În ciuda incapacității mele de a finaliza lucrurile fără măcar un pic de procrastinare la un moment dat în timpul proiectului, opinia mea despre început și sfârșit se aliniază cu ceva ce a spus Pablo Picasso odată: „Amână pentru mâine doar ceea ce ești dispus să lași neterminat pe patul de moarte.”
Poți să întârzii, dar timpul nu. Benjamin Franklin
De fapt, sunt sigur că majoritatea dintre noi ne simțim așa. Cu toții înțelegem importanța finalizării unei sarcini și cu toții știm că acea sarcină cel mai probabil nu va fi terminată dacă nu ne facem timp să o completăm.
Rar ne întoarcem acasă să găsim un eseu pe care l-am tot amânat, gata completat ca prin minune. Rar ne ducem la muncă și descoperim că nu avem nimic de făcut pentru că totul este deja gata. Rar se scrie o mare operă fără autorul său.
Istoric vorbind, procrastinarea a fost văzută ca ceva negativ, atât din punct de vedere teologic, cât și social. Cu toate acestea, la anumite puncte în istorie (în special în cultura aristocratică a Franței din secolele XVII și XVIII), a nu face lucruri era considerat apogeul „pursuțiilor” de gentleman.
Scuzele în locurile greșite
Noi, procrastinatorii, căutăm scuze pentru a nu face lucruri ori de câte ori putem. Aceste scuze variază de la cele simple (de exemplu: „Nu pot face toate aceste invitații pentru petrecere acum pentru că sunt bolnav”) la cele nebunești (de exemplu: „Nu pot scrie acest raport care m-ar putea costa locul de muncă pentru că trebuie să mă joc toată ziua cu pisicile mele”).
Simplul fapt este că, indiferent dacă sarcina este ușoară și neimportantă sau complexă și foarte importantă, de obicei avem timp să o facem sau, cel puțin, capacitatea de a ne face timp pentru ea.
Nu te mai sabota convingându-te că nu poți alerga pentru că nu ai pantofii potriviți sau că nu ai suficient timp în zi pentru a lucra la acea carte pe care ai vrut mereu să o scrii. Cel mai probabil există un magazin de pantofi chiar la colț. Și cel mai probabil, motivul pentru care nu ai suficient timp în zi este că petreci o mare parte din el uitându-te la reluări din Friends sau recuperând episoade din Game of Thrones.
Așadar, întreabă-te ce e mai important: Ce s-a întâmplat cu Tyrion săptămâna asta în serialul meu preferat? Sau…unde aș putea fi dacă m-aș așeza să scriu acea carte?
Vezi tu, scuzele sunt doar asta: scuze. Sunt definite ca „eliberarea de o obligație sau datorie.” Scuzele au fost create pentru a lua vina de pe noi pentru că nu facem ceva sau că facem ceva greșit și pentru a o îndepărta de noi înșine.
Avem mai mult control asupra vieților noastre decât ne place multora dintre noi să credem, și de aceea trebuie să ne facem timp să gândim și să raționăm cum putem face lucrurile, mai degrabă decât să le abandonăm încăpățânat.
E timpul să fim puțin mai încăpățânați în ceea ce privește perseverența și puțin mai puțin încăpățânați în a renunța.
Dacă simți că ai nevoie de mai mult și nu știi care e următorul pas,
Fără grabă. Fără obligații.